Când vrei să fii ZEN și n-ai cu cine

Duminică dimineața. Octombrie, București. Fără urmă de soare pe cer și cu aer rece intrand în casă prin geamul crăpat. Ora 10. Când abia am făcut ochi și am luat în brațe soțul din dotare ne-a dat prin cap că ora micului dejun aproape a trecut și că am face bine sa ne ridicăm din pat. Și cum totuși micul dejun nu era o idee rea, am realizat că nu avem pâine, dar avem vinete. Acum orice iubitor de vinete ca yours truly, știe că cel mai bine merge o felie de pâine proaspăt prajită cu vinete. Și ia pâine de unde nu-i. Asta înseamă că micul dejun se amână ca să fac o plimbare scurtă după una, după alta.

Echipată cu lista de cumpărături, căci ce să vezi, mai ia și d-aia și d-ailaltă “dacă tot ieși din casă”, dusă am fost. Dar nu cumpărăturile sunt subiectul acestei postări – ajungem imediat acolo.

Cu o parte din listă bifată, fac o oprire scurtă la buticul de specialty coffee de pe Iuliu Maniu, fix de langă preacunoscutul Calif. Cum mi se întâmplă să iau des de aici cafea când e lenea prea mare de mers prin alte locuri hipstărești, m-am dus țintă, glonț și precisă la coadă. Buuuuun. Cu căștile pe urechi, așezată la coadă și cu ochii pe geamul unde se face comanda de cafea, ce să vezi, răsare în fața mea o mândra cu cosițe blonde, pantaloni înflorați și ugguri care pare că îmi ia fața. Și nu doar că pare, dar îi dă înainte cu comanda.

Amu, io înteleg că-i dimineață, dar între timp se făcuse ora 11 și soarele era sus pe cer. Deci și bunul simț se trezește între timp. Doar că aparent nu pentru toți.

În mod sigur Harry Potter nu mi-a împrumutat haina lui invizibilă, deci în mod clar eu avea aceeași poziție normală așteptândă (la coadă). Nu știu când a devenit în regulă să nu întrebi de sănătate când ai vreun dubiu, să zic, că nu ai știi unde e coada.

Am rămas interzisă. Am încercat o privire cu ochii mari la tanti blondă cea cu luatul de față, dar fără efect. Așa că, ce să vezi cu 2 minute întârziere am reușit să-mi iau și eu o cafea. Strike 1.

Cu un oftat mental și un vai de capul nostru imaginar, am mers mai departe pe drumul meu. Noroc cu căștile de pe urechi, că am pus ceva să mă-nvioreze, căci datul de lecții la 11 dimineața nu e chiar ce mi-aș dori să fac.

Lidl pit stop numero dos. Umplu brațele cu ce mai era de bifat pe lista și again, mă duc către case. Două, trei persoane în față și bandă liberă de pus mâncarea – parfum! Din două mișcări așez ce luasem, iau o gură de cafea și începe! Ce? Cum, nu bănuiți ce? Înghionteala! Începe partea a doua de nesimțire românească dis de dimineață. Știi  cum câteodată ziua începe cu cafea vărsată, un pahar spart și eventual un găinaț pe haină? Cam așa și aci. Strike 2.

Se ia una bucată tăntică 60+, semi coafată. Se ia un căruț Lidl și se bagă în coasta altui cumpărător (eu, în cazul ăsta). Se dau cu brațul (nu cu mâna) toaaaate cumpărăturile mele, mai în spate și se așează cu nonșalanță șaizecistă cumpărăturile duduii înaintea mea. Luat de față numărul doi, la zece minute și câteva generații distanță. Ău ma gad! Iz dis șit rial?

Ce să mă apuc să fac? Să mă cert? Să îi explic că nu se face ping pong între cozi? Să îi zic să-si asume deciziile pe care le ia? .. Toate mi-au trecut prin cap! Și mi-a mai trecut ceva: o sa înțeleagă ceva? 200% nu. Tanti duduia a scanat ea coada și a văzut că rândul merge mai repede și deși am venit ca orice om la coadă a binevoit să o doară la banană și să se comporte ca pe maidan. Mă intreb – tot așa și-a educat și copii? Oare și nepoții?

Dar cel mai interesant de aflat: oare duduile cu luat de față erau rude? 🙂

Dragi oameni cărora nu vă pasă de nimic, cum vă mai suportați? Și cum de vă suportă pământul ăsta? Miserupismul nu are vârstă – la 30 sau la 60, e totuna.

Nu ne mai facem bine. Sad story. True story.

Ce e tristuț e că pentru fiecare  10 oameni care fac fapte bune și încearcă să aducă vestul în est, există alte 20 care ne duc înapoi în timp și dau undo la tot ce cu greu încercăm noi ăștia restul să promovăm.

Nu ne mai facem bine. 

Bonus story.

Vineri dimineață. Prea de dimineață. Ora (să fi fost vreo) 7.15. Cum ședeam eu frumos la sensul giratoriu de la Arcul de Triumf către Kiseleff, o tanti de maaaaxim 30 de ani frumoși pufăia dintr-o țigară. Puf, puf, puf, puf. După trei vorbe cu copilotul ei și alte câteva pufăituri, o comite. Deschide încă puțin geamul și aruncă mizeria de o linsese până atunci. Am văzut-verde albastru. În mintea mea, deja i-o îndesam pe gât. M-am uitat curioasă și insistent la ea și evident, a durut-o nici în fund. Acum nu știu dacă mama ei era copilotul, căci era o doamnă mai în vârstă bine, dar dacă era – oare așa o fi educat-o să facă? Oare oamenii ăștia care își aruncă mizeriile-n stânga și în dreapta în spațiile comune, înțeleg că ei sunt parte din sistemul bolnav de care se plâng?! Sau mai mult de un check-in pe Feisbuc nu pot?

Hai măcar să-i facem faimoși! O să las aici poze cu tot ce reușesc să prind și sper să nu-mi iau bătaie :)).

La categoria Miss nesi cu bani de țîgări șî benzină the winner is:

La categoria Duduie bine cu moravuri puține the winner is:

IMG_8299

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s