Viața după aparat. Her version

Mă gândesc de mult timp sa scriu articolul ăsta și mă tot gândeam cum să fac, ce să scriu, cu ce să încep. Dacă aș vrea să fiu o leaca sadică aș fi sărit peste acest scurt intro și aș fi încărcat poza de before, deși nu e chiaaaaaar așa o grozăvie (dar nici bine nu era).

Era. Fuse și se duse. Toate trec – în special timpul.

Și ca să începem detalierea poveștii  dințoase, o luăm cu începutul. Începutul e cu dinți strâmbi și aparat mobil purtat în scoala generală – cu dat aparat jos, pus aparat, uitat să pun aparatul; e safe să zic ca probabil l-am purtat mai mult nu (deși nu-mi amintesc prea multe detalii din perioada aia) și deci rezultatele au fost pe măsură, adică nu au fost.

După clasa a patra aveam tot dinții strâmbi și zâmbetul nu cel frumos și nici cel mai urât.

Prin liceu cred că am început să devin self conscious și să evitam să zâmbesc cu toți dinții în pozele oficiale, alea de grup sau de hi5. Mă mulțumeam cu un zâmbet făr de dinți, cu un ruj mai tare și no duck face. Evident că nu stăteam să controlez fiecare gest și mai râdeam și cu gura până la urechi, dar o data ce mă vedeam în poze nu eram cea mai fericită ființă. Și printre atâtea meditații (a se citi bani dați) dinții sau, mai bine zis alinierea lor corecta nu era o prioritate, pentru ca nu exista suficienta informație ca părinții oamenii să înțeleagă problema pe de-a-ntregul.

Așa că, o dată începută viața de adult, plătită de și în corporație, am pus ban pe ban și am făcut the dirty work.

Am început cu repararea tuturor cariilor și am trecut pe la mai multi medici. M-am orientat mereu către prețuri medii – nici vreo ieftineală și nici lux și opulență (că oricum nu aveam bani de așa ceva).

Și în acest periplu dințos am ajuns la Claudiu Coca și am început călătoria.

Ca detalii tehnice și ca să priceapă tot omul, problema mea nu era doar estetică ci și functională. Concret, toți oamenii au două arcade – superioară și inferioară; adică dinții de sus și dinții de jos, din gură. Și ca procesul de masticație să fie corect, cele două arcade trebuie să se îmbrațiseze cu arcada superioară, acoperind-o pe cea inferioară. Mușcătura are numele de cod de ocluzie, asta ca să știti după ce să vă uitați pe net.

ocluzie1

Deci, eu mă aflam în această poză, cu mușcătura corectă pe stânga și mușcătură greșită pe dreapta (sau invers, irelevant, dar oricum în poza asta).

În plus, pentru aranjarea corectă a dinților a fost nevoie și de scoaterea măselelor de minte, care au evoluții impreivizibile in timp și pot împinge dinții aiurea pe câmpii.

O dată rezolvate trebile cu măselele, we were all set.

Ce a urmat au fost niște dureri medii de dinți în primele zile după fixarea aparatului și leziuni pe partea interioară a obrazului de la interacțiunea lor neprietenoasă. În astfel de cazuri.. ușor sângeroase, dar mai mult dureroase se trece la și anume îmbrăcarea în muuuultă ceară a aparatului în zona conflictuală. Deci, soluții sunt, chiar și temporare.

 

This slideshow requires JavaScript.

Dar ăsta nu e punctul culminant în călătoria aparaturistică. Am început ușor cu aparatul și un elastic pe care-l fixam cu penseta și pe care îl înlocuiam înainte/după masă șiiii am ajuns la artificii de genul dinți de nosferatu’.

Cei care nu m-au văzut timp de 6 luni cât am fost posesoarea unor dinți artifical creați pe partea interioară nu au cum să știe la ce mă refer. Așa că stați să vă zic.

Se ia niște material stomatologic gen ciment, se creează niste țepi orientați perpendicular pe dinții mei și se obține un zâmbet ceva de speriat. really, toți cărora le-am arătat au mărit ochii mai să le iasă din orbine și râdeau ușor înfricoșați să nu cumva să îi mănânc la cină. 🙂

Here is ză poză pentru exemplificare.

Warning!

Explicit content!

 

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Ooook. Te-am avertizat, here you go:

20161202_104236(0)
Tine-te bine pentru ce urmează! Dă next
20161202_104231
Neeeext! Woof woof

Scared much? :))

În afară de această .. oripilare încântare vizuală, care era accesibilă doar dacă râdeam cu gura până la urechi și interlocutorul meu era mai mic de înalțime ca mine (is that even possible?!) nu știai ce fiară se ascunde în mine. M-am și gândit, dacă mă ataca cineva  în perioada aia scoteam dinții la înaintare și mai faceam eu sunete, ca sa amplific efectul dramatic.

Iată și evoluția dinți-aparat, close-up facute în cabinet:

 

This slideshow requires JavaScript.

Și ca un scurt rezumato-interviu:

  1. Would I do it again? Yes!
  2. Was it expensive? Mmdaaa! Prețul variază foarte mult în funcție de problemele individuale, dar este peste 2000Eur pentru ambele arcade.
  3. Durere mare? Durere medie, suportabila.
  4. Mi-a schimbat în vreun fel alimentația? Mda, au fost momente când nu puteam mânca orice, oricât de puțin crocant, dar o dată depășite momentele de revizie totul revenea la normal. Nu slăbești când îți pui aparat, e ok. Slăbești când faci sport și nu mănânci ca spartul. 🙂
  5. Cum se cheama aparatul? Tehnologia se numește Damon Clear și nu are elasticele obișnuite.
  6. Cât de des mergeam la reglaj? Nu e vorba de reglaj sau de elasticele traditionale în tehnologia Damon, însă la cam 2 luni mergeam pentru a vedea cum s-au miscat dinții și de ajustat sârma (duritate/grosime/indentație).

 

Pentru alte întrebări și curiozități, see below the comment section.

Dacă îmi mai vine vreo idee voi edita această postare cu subiectele relevante.

Vă las cu poza de after și cu fericirea de a zâmbi fără probleme.

20180825_130340

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s