Povești nemuritoare și o nouă săptămână

Heșteg corporație. Se știe.

O zi de luni și o ciorbă mai  târziu, un Bruno Mars pe fundal și niște altă muzică de bâțâială, însuflețire sau zbenguaială și am revenit pe blog cu altă filă de poveste.

Glamuros de numa-numa, însă chiar și inspirația trece prin stomac deci e nevoie de alimentare pentru ca să meargă ideile ca unse.

Muzica asta îmi dă cu dans mai mult decât cu scris, nu știu cât se va vedea în coerența ideilor, partea bună e că mă binedispune. Și asta e important când vrei să scrii una, alta, despre oameni, despre colegi, despre viața de după trezitul la  6.30 și interacțiune umană 100% reală, necenzurată, plătită cu bani grei de corporații prin cursuri de autodezvoltare și deșteptare.

Nu știu cum sunt alții, însă bănuiesc că nu ne trezim dimineața cu capsa pusă și ne zicem ‘Azi o să îi facem zile fripte lui X-ulică’, you know, suntem în zona aia, eu sunt ok, ești ok ( trăiască process comm-ul și alte tipare comportamentale). Și atunci ce se întâmplă de ajungem să fim mai ceva ca mama dragonilor, că afară e clar că winter is coming?! Câtă stăpânire de sine, self control și prezență de spirit să ai ca să nu reacționezi la primul impuls?

Treaba e că mușchiul răbdării se exersează și se educă și de dat din gură (sau din mâini pe tastatură) e simplu, în realitate mai că îți imaginezi cum faci o păpușă cu ochii în x din persoana care scoate flăcări pe nas, care își rulează ochii în orbite și care nu are nimic bun sau constructiv de spus.

Sunt sigură că tooaaată lumea știe despre importanța cuvintelor și guess what, sub 50% o aplică (n-am niciun studiu făcut de cercetătorii britanici pe care să-l referențiez aici, însă feelingul personal e și el un sistem de măsurare, mai ales prin prisma interacțiunilor cu ceilalți) . Importanța asta nu e așa o chestie care presupune facultate și doctorat, însă cu siguranță ai pretenția ca cineva atât de școlit să pick it up și să o aplice.

Dar hai să nu facem povești nemuritoare și never ending, să exploatăm această treabă numită interacțiune interumană, cu focus pe locul de veci numit și birou, muncă, treabă, ăla, știți voi, de-l visam cu toții când eram mai mici, serviciul.

Treaba e că la serviciu, spre deosebire de ieșirile cu prietenii, nu prea ai de ales cu cine îți petreci vremea, cam tre să vezi cum faci să te înțelegi cu colegu’ și să faci treaba să meargă. Războiala și bătaia în ego ar cam trebui să rămână la locul de joacă, că acolo ar fi fost ultimul loc la care se presupune că nu aveai cunoștințele necesare să procesezi și să îți însușești informațiile despre lume și conviețuirea într-un spațiu deschis, închis, tridimensional. Na, ca să nu fiu totally bitchy, ce vreau să zic e că dacă tot nu ne ajută la nimic să fim niște acrii, de ce să mai trecem prin procesul ăsta?

Revenind la colegu’, cred că sunt câteva aspecte de omenie și bun simț care ne fac tuturor viața mai frumoasă și ele se numesc te rog, mulțumesc și îmi pare rău. Atât de simplu! Da-ar naiba dacă am auzit să ți se facă rău de la prea multe vorbe d-astea!

Dacă te rog și mulțumesc mai sunt cum mai sunt, le mai scapă lumea de voie, de nevoie, de politețe, de final de mail și din automatism mai mult decât din orice alt motiv, scuzele sunt ceva SF. N-ai să vezi, să auzi, despre citit nici atât – dacă nu zice lumea pe viu grai, nu o să se compromită într-un mail, care ce să vezi, RĂMÂNE SCRIS.  *inserează aici multe smiley-uri care râd în hohote*

Nu știu când a început treaba asta cu frica de a rosti aceste cuvinte magice și a face cu adevărat un efort când scoatem ceva pe gură, treaba e că școlirea angajatilor prin cursuri de d-aia ori d-aialaltă nu văd că ajută. Nu-mi zice tu mie că înveți o chestie și o aplici doar acasă cu ăi dragi (deși e foarte bine că o aplici cu ei) și brusc la bureau apeși butonul de off. Așa că pe lângă toate informațiile astea care se fixează sau nu printre gândurile noastre zilnice cu-ce-mă-îmbrac-ce-mănânc, poate că ne-ar ajuta o altă abordare, un pic altfel.

Ia gândește-te tu:

Dacă m-aș vedea eu acum cum am reacționat, ce am zis, ce am gesticulat, aș putea fi eu prieten cu mine? Aș fi mândru de mine?

Dacă m-ar vedea copilul meu, ăsta e exemplu pe care vreau sa i-l dau, care vreau să fiu?

Dacă omul ăla căruia i-am răspuns în doi peri, ar fi mama, tata sau un prieten drag, i-aș mai spune la fel, tot ce-mi trece prin cap?

Dacă răspunsul a fost nu la cel puțin una dintre întrebări înseamnă că nu ești chiar un sfânt, iar asta este o veste grozvă. Ai unde să lucrezi, ai unde să crești și ai cum să îi surprinzi și pe ceilalți cu tot ce ai de oferit. Poți să fii un amărât sau ditai directorașul, la ora 5, 6 sau la oricât agăți munca-n cui, vei fi doar tu, cel făr de funcție și spate. Și nimeni nu o să te asculte dacă nu vorbești aceeași limbă sau măcar același dialect.

Ca să fac această istorisire uber personală pentru că hei, ăsta este un blog personal, în care nu mă plătește nimeni să scriu doar despre soare și vreme însorită (dar mă răsplătesc eu cu o palmă pe umăr pentru curaj și conștientizare), o să scriu că eu am deseori momente când nu mă simt cel mai în largul meu cu colegii de muncă. Și pentru varianta necenzurată, am momente când aș bate cu putere într-o cratiță ca să îi trezesc din nepăsarea cu care îmi aruncă unele cuvinte. Și câteodată mă simt personajul principal din filmele de groază, știti, ăla care vine și îi spintecă. Mwuhaha. În primă fază mă lasă mască, wtf is happening? În a doua fază pun de o oala de ciorbă pe foc, care clocotește de îmi urcă pulsul de nebun. Și în a treia fază intră firewall-ul, danger, danger, undetected stupidity wants to install. Eh, în faza finală se pot întampla diverse – dacă am ultima versiune de antivirus, îi dau cu blocare și anihilare prin răspunsuri scurte și la subiect. În cazurile nedorite în care afară e urât, mulți nori și eventual ploaie, începem un joc de tu zici ceva, eu zic altceva și tot așa. Adicăăă ori I rise above ori I go under the weather.  Eu sigur nu fac lucrurile perfect, știu doar că petrec timp gândindu-mă la ce am zis, ce am făcut, cum am reacționat.

Și la final de zi ajung acasă. Și turui 30 de minute despre toate alea. Și îl văd pe el. Și îmi dau seama că dacă nu pentru mine, măcar pentru tot ce pot să învăț de la el, de la felul lui de a fi, măcar pentru atât pot să fac un efort și să întorc situația în favoarea mea și să învăț să-mi gestionez sentimentele, situațiile mai puțin plăcute. Să învăț. Alții poate n-au un el, poate au o ea, o mamă, un tată, o soră, un frate și cel mai sigur, îl au pe sine – pe cineva pe care vor să îl facă mândru de ei.

Puțin azi cu puțin mâine înseamnă un pic mai mult poimâine. Și nici nu o să îți dai seama când făcut efortul ăla mare pe care ziceai fie că nu vrei, fie că nu poți să-l faci.

Sau poate să nu-ți pese. Și asta e o varianta. Și tu sigur nu o să fii printre variantele mele de oameni mișto cu care să pot vorbi mai mult decât un bună, te rog, mulțumesc, scuze și pa. Că doar înțelegi cum ai ajuns acolo.

Pentru a înmuia caractere prea tari, firi prea încăpățânate, oameni prea nepăsători sau persoane schimbătoare precum numerele la loto, n-ar strica să le faceți un cadou anonim (sau nu) sau să arunce un ochi dacă chiar ei citesc acest blog pe:

InkedIMG_7592_LI

 

Și pentru că dimineața de azi a început cu niște colivă, cea mai potrivită urare și încheiere la ora asta este să fie primit!

🙂

Foto credit pentru capul de afiș al articolului: Oana care ne-a trimis poza pe grup și Pin Up Teacher că a postat-o pe Twitter.
Disclaimer. Dacă ai nevoie să-l citești, e clar, n-ai înțeles nimic și te-ai bășicat degeaba. Ia cu pâine și move on. Orice asemănare cu personaje reale este pur întamplătoare. Asta am visat azi noapte. Hai râzi că nu pică cerul.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s