Un oraș de-o zi. Bratislava.

Printre multitudinea de șervețele și pastile de la capătul patului, printre mailuri și printre razele de soare care intra pe fereastra și îmi bat cumva în față, reușesc să mă pun pe picioare și pe .. scris ca să vă povestesc rapido despre ce am mai făcut în ultima vreme, travel wise.

Evident și bineînțeles că am răcit, again(!), la revenirea de peste mări și țări fapt ce a dus la concluzia medicului de familie cum că aerul de revenire nu-mi priește, altfel cum să explicăm că în ultimele escapade am comis-o cu paracetamol, picturi de nas și alergii?! Well, nu că aș contrazice-o, dar nu mi-e clar, nu-mi priește aerul de stăinătățuri sau ăl de acas’? Masa și dansul s-au întamplat pe meleagurile noastre așa că o să presupun că la intrarea în atosfera românească s-a produs o extorsiune și mi-a dat-o pe modul concediu medical.

Așadar, sub influența pastilelor de tuse și a transpirației divine,  se aștern pe această hârtie digitală, ultimele experiențe travelesciene.

Disclaimer. Efectele secundare pot include fraze amuzante, ironice, mai puțin hazlii, deocheate, fără sens și orice alte manțocării literare.

Și cum săptămâna trecută a fost prilej de zburat din nou cu avionul, yey!, destinația pentru cateva zile business wise a fost ici, close by, la vecinii vienezi. Sure, anul trecut le mai făcusem o vizită, atunci cu mașina, așa că de data asta le-am pășit pe tărâm pe cale aeriană. Cu program bine stabilit, am sărbătorit ce aveam în planul corporate, ne-am aranjat, ne-am pozat și la final de zi am cinat. Și nu oricum, ci cu stil, intr-o sală de gală aparținând palatului imperial, namely Hofburg. Oricât de tare mi-ar plăcea să fac poze la chestiile faine sau mâncare, ocazia mi s-a parut prea sofisticată ca să fac pe turistul japonez, așa că m-am rezumat la aplauzele de rigoare și la mâncatul cu poftă din meniul ales.

Și pentru că am avut ocazia să văd o parte a Vienei anul trecut, m-am gândit că nu ar fi rău să extind aria de interes către vecinii de la est, mai ales că Slovacia era la o oră de mers cu trenul. Zis și făcut.

Cu mic dejun luat, echipată cu geacă și încărcător de telefon am pus mâna pe telefon și, continuându-mi obiceiurile bucureștenești, am făcut o comandă din aplicație pentru o mașină cu destinația Central Station. 5 euro și 15 minute mai târziu, eram la automatele din gară și încercam să îmi dau seama și eu, și colegii mei de voiaj, de ce am văzut un preț online și de ce vedem altele la aparate. Long story short, pentru un dus catre Bratislava din Viena, veți plăti 10 euro online și 16 euro la automat. De cei 6 euro extra e drept că vă puteți lua bicla cu voi în vagon, dar în lipsă de astfel de posesiune, cei 6 euro i-am pus pe seama aerului cu iz nemțesc pe care l-am respirat preț de zece secunde pe peron.

Vienna to Bratislava photo credit @arhir
Vienna to Bratislava – photo credit https://www.instagram.com/arhir/ – @arhir

Cele 60 de minute pe tren au fost momentul perfect de poze, admirat, incarcat telefoane și small talk cu colegii. Aa și bomboane Mozart, pentru pasionații de dulciuri, wink wink. Wasn’t me! Noroc că nu am fost un grup mare, căci altfel în mod sigur ne-ar fi știut tot trenul cine suntem și unde mergem – sangre caliente, hablamos tare, ce să faci, n-ai csf.

Până una alta și în mod clar, până să ajungem la destinație, părerile de pe online ne averziau despre puzderia de homeleși, but hey, zi-mi ceva ce n-am mai auzit. Nu e ca și cum ne-ar speria asta, doar la noi la Gara de Nord e lux exorbitant. Sure, amprenta comunistă era evidentă și la ei, dar în trei pași și două miscări eram gata ieșiți și cu ochii în paișpe după autobuze către centrul capitalei.

Moneda folosită e tot euro, ceea ce ne-a scutit de schimburi valutare, însă limba lor era by far cel mai neajutător lucru. Pe scurt, nu înțelegeam nimic, viva google translate și spiritul de orientare turmă. O călătorie de 15 minute costă 70 de cenți și te duce până în centru, asta dacă cobori la stația corectă, care nu va fi chiar în buza centrului, but close by. Evident că noi am coborât .. pe partea cealaltă a Dunării, in the middle of nowhere; mint, de-o parte erau un mall și ceva clădiri de birouri, iar la dreapta Tatălui o minunată pajiște. Sort of in the middle of nowhere. Ne-am pus mințile la contribuție și ce să vezi, the day was saved! Adică am luat un nou bilet de la automatul din stație și orice autobuz în direcția cu pricina și am ajuns unde trebuia; dar dacă ziceam așa de la început nu suna palpitant, haha.

Pe vreme semi însorită și pe vânt puternic, coafura rezistă (pentru că fixativ și păr prins) , ne-am pus pe plimbat în centrul vechi al Bratislavei. Clădiri vechi, dar care nu erau în paragină, șine de tramvai și tramvaie old school, puțini oameni pe străzi, curățenie, cafenele, turnuri și turnulețe, farmacii cu iz medieval cam astea au fost primele impresii. Poză ici, poză colea, multe exclamații și interjecții, uitat prin vitrine, era încă prea de dimineață pentru centrul vechi. Să fi fost vreo 11, mă gândesc că și la noi ar fi la fel – măcar acolo, daca nu și prin oraș.

Incă devreme deci, numai bun momentul pentru o cafea și stat degeaba. Și cum mergeam noi la pas, unii mai agili ca alții (not!), colț pe dreapta, se arată o vitrină cu păpuși și alte obiecte vintage inspired și abia abia se zărește înauntru. Iar dacă te uitai cu atenție, te surprindeau pereții pictați cu fețe care parcă pozau pentru coperțile GQ și Elle, cel puțin. De fapt, diversele figuri se intrepătrundeau cu fețe de îngeri și vegetație, luminate de aplicele strategic poziționate – pe timp de zi priveliștea era asemeni castelelor și palatelor, pe timp de noapte cred că îți pot da un vibe ușor creepy. Și pentru că localul părea cel puțin interesant și era și plin de lume, am zis că n-ar fi rău să încercăm ceva aici, unde sigur, nu era afară, dar venea la pachet cu ferestre lungi și late care dădeau luminozitate locului. Și cum mă duc vitează către ușă, un semn mare stătea agățat la intrare : FULL. Adică, la ora 11 ziua localul ăsta era plin? Well, se pare că da. Cu cordon și covor roșu, deci tot tacâmul fancy, un domn de al locului m-a luat în primire și spre surpriza mea mi-a zis că are un loc și pentru grupul nostru.

Evident că mi-am frecat mâinile de bucurie, doar urmau multe poze de aici, realitatea bate pozele. Bonus, mâncare bună și prețuri decente. Cofetăria se numește Kormuth și merită o vizită. Eu mi-am comandat un clasic cappuccino și o prăjitură cu miere și nuci, care a fost foooarte bună, fără gust de prea procesat, ultra dulce și mortală. Meniul localului prefața faptul că tot ce se servește este făcut in house, which was a + in my books. Well spent 10 euros, tip included.

This slideshow requires JavaScript.

Piața centrală era la doar câțiva pași de cofetărie, așa că ne-am mai învârtit ceva momente pe acolo, plus alte poze, plus admirat ceva adolescenți care stateau fix pi șentru și care păreau foarte lipsiți de griji. Nu tu băbuțe sau poliție care să îi izgonească, deci era locul perfect de stat și desenat. Boem, domnule!

21457390_10213634123942398_5810148237276338251_o

Tot în centru am intrat în diverse magazine de inspirație cărtureștiană, cât să căscăm ochii și să luăm pulsul locului.

Și mersul ca mersul, dar parcă se făcea și ora mesei, așa că am ales să prânzim with a view. Skybar este un local cu specific thailandez, având totuși  și preparate europene, ba chiar și meniuri de prânz, dar partea cea mai mișto era amplasarea lui, chiar vizavi de castelul Bratislava. Ce mâncare, hai cu pozele!

Pentru mâncat prima dată din bucătăria thailandeză, I must say not bad, not bad at all, cam de un 9 așa. Heșteg Pad Thai, heșteg nepicant, heșteg am mâncat prea mult, mă doare burta. Skybar este chiar langa centrul vechi și lângă UFO Tower și pentru o porție de pad thai cu creveți și o bere Ipa, amarăăăă am scos din buzunar cam 20euro. Și să vezi rostogolire după, că numai mers nu se simțea.

But we had one more objective to tick: Bratislava Castle! Situat undeva sus, sus, pe o colină și având ceva de mers pân’ la priveliștea de peste Dunăre, castelul e inconjurat de o grădină impresionantă și pare să fie bine întreținut, nu tu pereți scorojiți sau turnuri ponosite. E drept, Wikipedia zice că anul fabricației este undeva în intervalul 1956-1964, deci not that long ago, dar faptul că nu zace în paragină e another big plus, cum ar zice Chevrolet (Nu, nu știți reclama cu un mare plus?).

Pe final de după masă însorită la Bratislava, ne-am gândit să mai prindem câteva momente și în Viena, pe care nu apucasem sa o mai batem la picior zilele astea, așa că experimentul Uber în străinătate a continuat. La un buton distanță, Peter ne-a dus din centru până în centru, Bratislava – Viena și eu am avut o senzație de libertate care mă pune lung pe gânduri despre ce caut eu back în București.

Deși distanța dintre cele două capitale este estimată undeva la 45 de minute, finalul de zi de lucru s-a văzut și în trafic, astfel am parcurs drumul în un pic mai bine de o oră. Not that bad, iar prețul era cunoscut dinainte de a da comanda, 55 euro și nicio grijă în plus.

Merită Bratislava o zi din vacanța voastra? Ei bine, de ce nu ar merita? Da, înteleg să nu îți iei un bilet de avion până acolo, dar dacă ești în zonă, dă-i pe repede-nainte. Dacă vrei muzee și interioare s-ar putea să ai nevoie de mai multă documentare și poate și zile, altfel bucură-te de libertatea de mișcare și de posibilitatea de a fi acum într-un loc și mai târziu în altul. Cum ar zice ThinK Backwords, let knowledge flow!

Hasta la vista, baby!

21544141_10213634074661166_5750817235994895485_o

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s